Livrare gratuita pentru produsele existente in stoc

Bună!

Eu sunt Dana  și mă aflu aici pentru a te ajuta să dăruiești viață pereților casei tale.

În prezent și în viața de zi cu zi realizez manual tablouri decorative abstracte, moderne și contemporane, folosind culori acrilice, textură reliefată acrilică și foiță metalică, în funcție de modelul dorit.

Deși practica regulată m-a făcut să realizez ce stil mă face să mă simt cel mai “acasă”, mă aflu permanent într-o continuă explorare, concentrându-mă pe teme legate de emoții, natură și expresivitate umană.

Pasiunea mea pentru creație artistică o moștenesc, cu siguranță. Însă am descoperit-o, studiat-o și dezvoltat-o din anul 2021, la ceva timp după venirea pe lume a fetiței noastre. Aceea a fost perioada mea de liniște și de regăsire.
Apoi, susținerea necondiționată a soțului meu m-a motivat și mai tare să nu mă opresc.

În anul 2022 această pasiune a devenit și mica mea afacere, activitatea pe care o desfășor zi de zi.

Aprecierile voastre și reacțiile tuturor celor ce și-au primit lucrările m-au emoționat atât de puternic, încât dăruirea și implicarea mea în realizarea lucrărilor au devenit parte firească din existența mea.

Fie că este vorba de spațiul personal, de spațiul de la birou, de un cadou de casă nouă pentru familie sau cel mai bun prieten…poți găsi în mine un ajutor pentru achiziția tabloului decorativ potrivit.

În funcție de disponibilitate, pot reface lucrările din portofoliul meu cu dimensiuni şi culori personalizate pentru tine.

Dacă îți dorești un produs deja existent în stoc, cu livrare gratuită între 3 și 10 zile lucrătoare, am creat tablouri pe care le vei regăsi pe acest site cu toate detaliile.

Produsele care nu au prețul afişat au fost deja vândute.

Vă mulțumesc pentru încrederea oferită, pentru comenzile plasate, pentru reveniri și pentru feedback-ul ce îmi aduce soare și zâmbete în suflet de fiecare dată.❤️